Clișeul clasic, știu. Dar nu mă pot abține, mi-a plăcut prea mult și sunt de acord că „Nu se numără, se trăiesc!”. Pe rând sau deodată, e alegerea ta. Pentru că doar amintirile iei cu tine la final. Și nici de asta nu sunt sigură, de fapt.

Asta nu înseamnă că trebuie ținute în secret, expuse sau denaturate. Ci doar să le trăiești pentru tine. Așa cum nu ai de ce să te simți ofuscată atunci când ești întrebată „Câți ani ai?, Cu câti bărbați te-ai iubit? sau Câte pahare de vin ai băut?”. E fix alegerea ta cum răspunzi la astfel de întrebări: „Mai puțini ani decât am viață în mine”, „Am avut toți bărbații pe care i-am vrut” etc. (Ramona Constantinescu aka Secretele Ramonei – Green Sugar). Astea mi se par foarte potrivite unor astfel de întrebări.

Cu toate acestea, consider că unele întrebări nu se adresează, e drept. Sunt prea personale și nu e treaba nimănui ce faci cu viața ta atâta vreme cât nu te bagi în a lor. Ceea ce mă face să spun că în funcție de întrebări, îți dai seama cu ce tip de persoană stai de vorbă. Așa că, dacă tot nu e prea inteligentă discuția, măcar să știi de la început.

Capitolul 1. Anii mei și tinerețea.

„Câți ani ai?” este întrebarea care făcea femeia să se aricească sau să își dea ochii peste cap, și nu de plăcere. M-am întrebat de ce și răspunsul meu nu s-a lăsat așteptat. Pentru că societatea ne-a învățat că este nepoliticos să întrebi o femeie despre anii ei, indiferent de context. Fâs! Până nu foarte de mult, și mie mi se părea deplasată întrebarea (doar așa scrie și în codul bunelor maniere).

De ce credeam asta?

Pentru că „așa ceva nu se face”, deși ceva îmi dădea cu virgulă. Până când am înțeles și mi-am asumat că totul depinde doar de cum mă raportez eu la subiect.

Dacă văd o femeie mergând în costum de baie pe stradă, da, o să mi se pară nepotrivit sau poate deplasat. Dar asta tot nu face să fie treaba mea. Nu îmi place, nu mă uit, scurt. Iar dacă o văd pe plajă și îmi place costumul, să o întreb de unde l-a achiziționat căci vreau și eu unul, nu mi se pare nefiresc, chiar dacă nu o fac.

În fapt, nu ne deranjează întrebarea, ci ceea ce trezește ea în noi. Cred că astfel ni se reamintește sau ne reamintim de tot ceea ce am dorit să facem și am renunțat, tot ceea ce am pus conștiincioase sub preș, doar ne-au învățat că nu mai putem nimic face după o vârstă. Că timpul trece și noi nu am făcut carieră, ori copil, ori nu ne-am căsătorit sau orice altceva ne zice societatea că trebuie să facem la anumite vârste. Iar asta ne face să ne simțim inconfortabil, insuficient de bune pentru a fi noi înșine ori pentru a ne iubi cineva. Pentru că nu ne încadrăm în tipare. Ceea ce nu este deloc adevărat.

Stranie specie ființa umană. Avem o problemă în a ne spune vârsta, dar nu ne deranjează că trăim 80 de ani și nu lăsăm o urmă de schimbare în urma noastră.

Cred în continuare că tinerețea este o stare de spirit. Și, totuși, știi ce îi îmbătrânește prima dată unei femei?