Bebelușul în brațe – cât de repede îl transformi într-un răsfățat

Unul dintre cele mai controversate subiecte în ceea ce privește copilul este „bebelușul în brațe”. Fiecare are cel puțin o părere despre asta. Mai ales cei care nu au copii.

Atunci când întreb de ce așa și nu altfel, cel mai des întâlnit răspuns este „Pentru că se învață în brațe și nu o să mai poți face nimic altceva” sau „Îl răsfeți astfel și o să ceară tot timpul în brațe”. Ca și cum aceste mici creaturi ar încerca deja să te manipuleze. Nimic mai fals. Asta o învață de la noi, părinții, dar aici este altă discuție.

Altfel, puține sunt persoanele care se întreabă ce înseamnă de fapt acest „răsfăț” și despre ce este vorba real în spatele acestui tip de comportament. Multora, în schimb, le scapă din vedere că, de cele mai multe ori, „mai binele este dușmanul binelui”. De ce ? Pentru că păstrezi o comoditate pe termen scurt ce are consecințe negative pe termen lung. Și ceea ce majoritatea numește răsfăț este în realitate o nevoie de atenție și afecțiune.

Personal, mi-am ținut bebelușul în brațe foarte mult (chiar dacă ajunsesem să îmi simt brațele ca făcând parte din alt corp). În primul rând pentru că mi-a fost necesar pentru a mă putea deplasa să fac ce aveam nevoie. În al doilea rând, simțeam nevoia să mă conectez cu copilul – în special în prima săptămână cu bebelușul acasă. Am auzit din toate direcțiile că o să-mi învăț așa copilul și că ulterior o să îmi fie greu. Greu să fac ce? Probabil orice. Ce crezi că s-a întâmplat? Absolut nimic. În plus, copilul nu cere constant în brațe, ci doar atunci când are o nevoie. Și se întâmplă de departe rar raportat la ce așteptam eu.

Așadar, cercetează, testează și apoi crede.

De ce ținem bebelușul în brațe?

Ca multe alte lucruri din viață, orice avantaj are și dezavantajele lui. Motivele pentru care ținem bebelușul în brațe sunt multiple și variază de la un părinte la altul.

Cu toate acestea, mamele care își țin bebelușul în brate înțeleg că, în ansamblu, avantajele sunt mai multe, de departe mai importante și pe termen lung.

Astfel că, pe de o parte, sunt părinți care aleg să facă asta pentru că le este mult mai comod așa, în ansamblu.

Pe de altă parte, unii părinți nu se gândesc la aspectele precizate mai sus și aleg să își țină copilul în brațe ca o manifestare firească și constantă a afecțiunii. Și orice altceva nu mai contează.

Dincolo de toate acestea, cred că cel mai important este să faci așa cum simți. Așadar, ascultă-te și ai încredere în ceea ce îți spune instinctul. Părerile celorlalți nu contează.

L-am ținut și încă îl mai țin în brațe. Mi-e drag să îl simt lipit de mine și agățat de gâtul meu. Îmi iubesc copilul. Nu cred că îl transform în vreun fel dacă îi arăt sau îmi arată asta cu fiecare ocazie. Mă gândesc cu groază la acel moment în care va deveni puber și va renunța la a-și mai arăta afecțiunea.

Ionuț, tatăl unui băiețel de 6 ani

Care este semnificația acestui gest?

Dacă citești acest articol, înțeleg că îți este teamă că vei crește un copil „alintat” dacă îl vei ține în brațe ori de câte ori își dorește (a se citi că are nevoie).

Să începem cu începutul și cel mai important aspect: bebelușul, timp de nouă luni de zile, a fost ținut „în brațe” constant, hrănit în brațe, purtat peste tot, mângâiat, a fost îngrijit astfel. Prin urmare, aceasta este forma de viață pe care el o recunoaște – contactul fizic neîntrerupt (în special cu mama lui) – și care îl face să se simtă în siguranță.

Din momentul în care iese din mediul intrauterin, absolut totul este nou pentru el. În afară de lucrurile mai sus menționate.

În clipa în care bebelușul cere să îl iei în brațe, el îți spune de fapt că are o nevoie. În plus, de fiecare dată când îl ții în brațe el se simte ca atunci când era în burtică, adică în siguranță.

Dar care sunt cele trei nevoie psihologice de bază ale unui bebeluș?

Conform teroriei autodeterminării, care stă la baza metodologiei de parenting a expertului Urania Cremene, fiecare dintre noi, copil sau adult, are trei nevoi psihologice de bază: nevoia de conectare, de competență și nevoia de control.

Așadar, să îți ții bebelușul în brațe atunci când îți cere asta, înseamnă, înainte de orice, să îi acoperi o nevoie de bază.

De unde vine asocierea dintre „bebelușul în brațe” și „copil alintat”?

Pe vremea bunicilor noștri, să ții copilul în brațe mai mereu, mai ales în primii ani de viață, era un lucru greu de îndeplinit. De ce? Pentru că astfel munca ar fi fost întreruptă, ceea ce nu era o tocmai o opțiune. Așa că timpul în care bebelușul era ținut în brațe era prea scurt pentru a-i acoperi nevoile principale.

Și atunci era firesc ca bebelușul să plângă (să ceară ce are nevoie) atunci când era lăsat jos.

Beneficii descoperite în cadrul unor studii făcute de americani și japonezi

Fiindcă subiectul este unul foarte controversat, te invit să ne informăm asupra lui și să vedem ce spun cei avizați despre asta, conform unui studiu făcut la un spital pediatric din Ohio, S.U.A, unde au fost examinați 125 de bebeluși atât prematuri, cât și născuți la termen.

Rezultatul studiului a fost următorul: atingerea bebelușului în primele ore și zile din viață este esențială. Bebelușii prematuri au fost mai puțin receptivi la atingerile ușoare primite față de cei născuți la termen. Iar bebelușii prematuri care fuseseră supuși și unor intervenții medicale dureroase erau mai afectați.

Ce au propus cercetătorii? Toți nou-născuții să fie ținuți în brațe, să existe contactul piele pe piele, cât mai des și cât mai mult – în cazul prematurilor s-a descoperit că bebelușii vor trece astfel mai ușor peste traumele suferite la naștere.

Unul dintre coordonatorii studiului, dr. Nathalie Maitre, susține că „contactul piele pe piele este, pur și simplu, vital în cazul bebelușilor. În special în primele zile de viață.”

Totodată, în cadrul studiului publicat în revista iScience, făcut de un grup de șase cercetători japonezi, a fost analizat comportamentul mai multor bebeluși care au fost ținuți în brațe de către părinți și de câțiva străini.

Studiul a arătat că în cazul bebelușilor mai mici de patru luni, aceștia au avut o presiune adecvată în timp ce erau ținuți în brațe, lucru care i-a ajutat să își regleze ritmul cardiac. În cazul bebelușilor mai mari de patru luni, studiul a arătat că aceștia s-au relaxat foarte mult atunci când au fost ținuți în brațe de părinți, iar tensiunea arterială și ritmul cardiac au scăzut.

Concluzia studiului? Până și bebelușii foarte mici percep ținutul în brațe ca pe o dovadă de protecție, siguranță și se simt iubiți, ocrotiți și relaxați atunci când sunt în brațele unuia dintre cei doi părinți.

În schimb, atunci când au fost ținuți în brațe de străini, nu s-au văzut aceleași efecte. Astfel, concluzia cercetătorilor a fost că micuții sunt capabili să își recunoască părinții și că se simt în siguranță doar în brațele lor. Atunci când sunt ținuți în brațe de cineva pe care nu l-au mai văzut sau a cărui voce nu a auzit-o din viața intrauterină, nu numai că nu îi ajută să se relaxeze, însă poate fi un factor de stres pentru ei.

O altă concluzie a studiului? Atunci când părinții își țin copiii în brațe, aceștia trăiesc o stare similară cu cea a bebelușilor, adică schimbul de energie se face în ambele sensuri. Iar în cazul micuților, îmbrățișările mai au un rol important, anume că îi învață timpuriu despre relațiile interumane și despre conectare.

Până când li se formează stilurile de atașament, bebelușii au nevoie să știe că atunci când plâng sau se simt singuri, cineva este acolo pentru ei, să îi țină în brațe și să le ofere alinare.

Beneficiile lui „bebelușul în brațe”

1/ Își reglează temperatura corpului;

2/ I se reglează bătăile inimii;

3/ I se îmbunătățeste comportamentul neurologic al bebelușului;

4/ Ajută la construirea și întărirea relației de atașament dintre mamă și micuț;

5/ Ajută la dezvoltarea creierului bebelușului;

6/ Reglează respirația copilului;

7/ Îi ajută pe părinți să aibă o mai mare încredere în abilitățile lor de îngrijire;

8/ Îmbunătățește lactația;

9/ Reduce riscul mortalității infantile.

Ce se întâmplă atunci când nu ții bebelușul în brațe în primele luni de viață?

Așa cum povesteam mai sus, el are o nevoie esențială. Iar dacă nu îi acoperim această nevoie cel puțin în primele luni de viață, există efecte atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu:

1/ stagnarea dezvoltării fizice (înălțime și greutate mai mici, oxigenare scăzută a creierului etc.);

2/ stagnarea dezvoltării psihice (este mai anxios, introvertit, mai neîncrezător în forțele proprii, un IQ mai mic față de copiii care au fost ținuți des în brațe atunci când au fost bebeluși sau față de cei care nu au fost lăsați să plângă ăentru perioade lungi de timp etc).

În loc de încheiere

Draga mea, nimeni nu știe să fie o mamă mai bună pentru puiul tău decât tine. Ascultă-ți instinctul atunci când bebelușul îți cere să îl iei în brațe, astfel încât nu o să mai ai nevoie de confirmări din exterior. Pur și simplu, o să știi pentru că o să simți asta, e în gena ta ca femeie (mamă) să ai grijă.

Dincolo de asta, copilul o să îți spună singur ce nevoi are, tu doar trebuie să fii atentă la el.

Observă-l, acordă-i atenție, urmărește la ce stimuli răspunde, când și cum, cu multă, foarte multă răbdare.  Nimic pe lumea asta nu o să-i acopere nevoile unui bebeluș mai bine decât mama lui. Ai încredere în tine!

Copilul la înot – 3 beneficii majore

Andreea Dima este antrenorul cu care copiii mei au învățat să înoate. Ea este fost înotător de performanță și mamă a doi copii.

Cum am cunoscut-o pe Andreea?

Prin intermediul copiilor noștri. Am locuit câțiva ani în același cartier, la câteva case distanță. Și ca pe vremea copilăriei noastre, și copiii noștri făceau turul caselor fiecăruia atunci când se jucau. Asta atunci când nu erau afară, „pe strada mare”.

Interacțiunile noastre au fost scurte și rare pe atunci. Astfel că nu știam mai nimic despre ea decât ceea ce vedeam mereu și anume o față luminoasă. Am aflat târziu că este antrenor de înot, într-o zi însorită de vară, atunci când m-am dus să îmi recuperez copilul de acasă de la ea.

Cum au ajuns copiii mei să facă înot cu Andreea?

Fiul meu era deja la vârsta la care noi consideram că îi este necesar să știe să înoate, ca abilitate în viață. Pentru dezvoltarea lui, voiam să se țină de un sport pentru consecvență (să învețe să ducă până la capăt o activitate) și disciplină (să învețe să aibă o structură). Încercase tenis, baschet și fotbal. Și nimic mai mult decât încercări la momentul respectiv.

Așa că ne-am îndreptat către înot pentru că avea să îl ajute din mai multe perspective, chiar dacă este un sport individual. Mai rămânea partea în care îl convingeam să meargă de bună-voie. De ce? Pentru că el nu voia să facă nimic altceva care îi scurta timpul de joacă cu prietenii. Așa că am mers pe linia aceasta „Prietenii tăi se duc la înot. Vrei să mergi atunci când sunt și ei acolo?”. Iar prietenii sunt chiar copiii Andreei.

Și a funcționat.

În schimb, fiica mea este mai mică și aderă mai ușor la idei noi. Deja schimbasem 2 antrenori pentru ea, așa că am adus-o la Andreea ca să îmi fie mai ușor cu deplasările.

Cum nu aveam idee despre stilul ei de predare, am urmărit cuminte din tribună cum decurg ședințele cu fiecare dintre ai mei și ulterior cum se raportează ei la antrenor. Fiul era la grupă, fiica la individual, altfel o fura peisajul cu totul și doar s-ar fi bălăcit.

Mi-a plăcut că Andreea mi-a oferit ceva ce este foarte important pentru mine: încredere, încredere că știe ce face, că îi ține în siguranță pe copii în preajma apei și îi ghidează cu dedicare în procesul lor de învățare, asta în timp ce îi ajută să se dezvolte ca înotători și ca indivizi puternici și responsabili, specific vârstei fiecăruia.

Așa că am invitat-o pe Andreea la o cafea virtuală să îmi împărtășească mai multe informații și să îmi satisfacă o serie de curiozități pe care cred că orice părinte le are legate de înot.

Înotul prin ochii antrenorului Andreea – 3 beneficii majore

Cum îi ajută înotul pe copii?

  1. îmbunățățește funcțiile motrice. Mai exact, dezvoltă partea de coordonare, echilibru, concentrare și atentie. Mișcările specifice din bazin „împing“ creierul să creeze tipare neuronale mai complexe, astfel copiii își vor îmbunătăți capacitățile lingvistice, inclusiv rapiditatea cu care vor învăța să citească sau scrie;
  2. îmbunătățește starea emoțională, scade anxietatea și, cel mai important, crește încrederea de sine. Învățând să înoate, copiii își depășesc frica de apă și astfel prind curaj și se simt mai bine cu ei înșiși, au o stare de spirit mai bună, iar în anumite situații le salvează viața. Totodată, prin înot își testează abilitățile sociale și își îmbunătățesc aceste capacități învățând să se adapteze într-un mediu nou. Și, foarte important, înotul crește calitatea somnului.
  3. îi ajută pe copii să dezvolte o structură fizică puternică, sănătoasă și armonioasă, întrucât înotul ca formă de exercițiu folosește toți mușchii corpului – nu pune presiune pe articulații, întărește mușchii spatelui (ce susțin coloana vertebrală), ajută la atenuarea simptomelor și rărește episoadele de astm (umiditatea și căldura aerului împiedică bronhospasmele mai mult decât în cazul altor sporturi).

De la ce vârstă putem să îi ducem la înot?

Copii pot începe să practice educație acvatică încă de la câteva luni, în principiu 3, urmând ca de la vârsta de 4-5 ani să se pună bazele înotului.

De ce este bine să îi ducem pe copii la înot chiar și iarna?

Înotul este benefic în special pentru plămâni si sistemul cardiovascular. Mai exact, se dezvoltă capacitatea pulmonară, respectiv imunitatea, astfel copiii devin mai rezistenți în fața virozelor de sezon.

Când nu este bine să îi ducem la înot și de ce?

  1. atunci când sunt în puseul unei viroze cu temperatură și letargie deoarece capacitatea organismului de a face mișcare este scăzută;
  2. atunci când au bolile de piele ale copilăriei.

Personal, susțin în totalitate înotul pentru faptul că îi ajută foarte mult pe copii să se dezvolte armonios și sănătos atât fizic, cât și psihic.

Tu ce părere ai, ar trebui ca înotul să fie un sport practicat de copilul tău? Dacă da, ce așteptări ai de la antrenorul de înot?