Autor: admin-lesfemmes

Publicat pe

Cum integrezi mai ușor copilul în viața ta – 6 pași simpli

Una dintre curiozitățile ce mi-au licărit pe fundal în primele luni de mămicie a fost: Cum integrezi mai ușor copilul în viața ta?.

Până într-un punct anume al vieții am trăit cu impresia că venirea unui copil în viața mea însemna că eu nu o să mai fiu eu și că nu o să mai am timp pentru mine. Practic, că viața mea avea să se termine și singura preocupare urmează să fie copilul. Ceea ce mă speria îngrozitor, recunosc. Totodată, mă speria și temerea în sine. Sunt atâtea femei care fac copii, ce poate să fie așa un capăt de lume?, îmi spuneam în mintea mea.

Și totuși,

Mă uitam în jur și vedeam femei de mână cu copilul lor și îmi doream ca la un moment dat să fac și eu asta. Mă întrebam dacă nu cumva aș putea să îl iau direct gata pregătit pe la vârsta de 2-3 ani. Varianta de a înfia un copil la un moment dat suna chiar grozav.

De ce?

Pentru că exemplele din jurul meu nu erau tocmai încurajatoare. Auzeam constant despre cât de greu este și multe lucruri din categoria asta. Și auzeam foarte puțin despre bucuria pe care o trăiești, eventuale soluții la probleme și alte lucruri pozitive.

Pentru că primii ani cu un copil erau dificili, aveam, efectiv, senzația că eu nu pot să fac asta și că era ceva de netrecut. La un moment dat m-am prins că nu mă uitam la exemple potrivite și că totul ține de cum alegi să te raportezi la eveniment.

Când a venit totuși o schimbare în perspectivă

Atunci când prietena mea cea mai bună a rămas însărcinată, am avut oportunitatea să trăiesc foarte de aproape ce înseamnă experiența de a avea un copil.

mama si copilul, primele saptamani cu copilul acasa, primele zile cu copilul acasa, cum te hotarasti sa ai un copil, schimbare, sunt insarcinata,

Îi iubesc copilul ca și cum ar fi al meu. În timp și în urma altor etape trăite și depășite din viață, ajunsesem în punctul în care hotărâsem că vreau să am și eu un copil în viitorul apropiat.

Ai grijă ce îți dorești căci se întâmplă – din povestea mea

Am constatat că întreaga mea viață a fost și este o serie de dorințe împlinite. Unele mai devreme decât mi-aș fi imaginat, altele mai târziu.

La un moment dat, am înțeles că dorințele se împlinesc atunci când suntem pregătiți să le primim.

Din cauza asta, eu nu m-am grăbit în ceea ce privește copilul, știam că avea să vină când urma să am nevoie de el. Și a venit și acel moment.

După ce am consumat bucuria veștii, m-a cuprins panica: eu ce fac acum?

mama si femeie, ramai femeie si mama, mama si copilul, cum integrez copilul in viata mea, primele zile cu copilul acasa, activitati mama si copil,

Înainte de a mă organiza, voiam să îmi lămuresc mie însămi ce înseamnă un copil. Am stat de vorbă cu mine și am încercat să îmi pun toate întrebările posibile care mi-ar fi ridicat dificultăți la un moment dat. Mă lămurisem în mare, dar tot nu îmi era clar precum aveam nevoie.

În acel moment, mi-a fost evident că am nevoie de o discuție cu cineva total obiectiv, prin urmare, din exteriorul anturajului meu. Îmi imaginam că o astfel de persoană mi-ar fi pus întrebări la care eu nu m-am gândit. Și, crede-mă, mi se părea că epuizasem tot stocul de îndoieli.

Și cine mai potrivit pentru întrebări, dacă nu un psiholog?!

După câteva ședințe, niște săptămâni nedormite și multe gânduri sucite și întoarse pe toate părțile, am găsit ceea ce căutam. În momentul în care mi-a zis psiholoaga că un copil este un eveniment de viață, ca oricare altul, cu efectele aferente, mi s-a luminat creierul. Efectiv, s-a produs o schimbare de 180 de grade. A fost ca o revelație pentru mine.

De ce?

Pentru că așa cred că ne raportăm noi la viață: în etape, în experiențe, în schimbări și deci, evenimente.

Ce înseamnă schimbarea și cum o primim

Am învățat că viața însăși înseamnă schimbare. Și că direcția în care se produce schimbarea stă în mâinile noastre.

Cum?

Prin alegerile pe care le facem. Acestea ne conturează viața și persoana care devenim. Ține minte că a nu face ceva este tot o alegere.

Ce mai înseamnă viața? Un strop de noroc, după părerea mea.

Cum să primești schimbarea ce vine în viața ta? Cu bucurie și răbdare. Pentru că este firesc ca orice etapă din viață să vină cu ceva nou, care te scoate din zona de confort. În esență, acest lucru te face să evoluezi. Dar, ca orice lucru nou, are nevoie de timp să se așeze în viața ta.

Definiția copilului

Într-o manieră cât se poate de simplă, un copil este o etapă în viață, în continuă mișcare, pe care NU orice femeie trebuie să o parcurgă.

În schimb, dacă ai ales să aduci pe lume un copil, sper să vezi schimbarea din viața ta ca exact ceea ce este: un pas în evoluția ta!

mama si femeie, ramai femeie si mama, mama si copilul, cum integrez copilul in viata mea, primele zile cu copilul acasa, activitati mama si copil, cum gestionez crizele de nervi cu copilul, mame care lucreaza,

Cum integrezi mai ușor copilul în viața ta?

Ca în multe alte cazuri, îți menționez că ceea ce vei citi în rândurile următoare este ceea ce funcționează pentru mine.

Așadar, te invit să citești șase pași simpli care te pot ajuta să integrezi mai ușor copilul în viața ta.

1// Primul pas este să te relaxezi în privința a tot. Fără excepție.

Draga mea, dacă citești asta înțeleg că un copil în viața ta este deja un fapt.

Este genul de situație pe care nu o mai poți schimba, dar în fața căreia îți poți schimba atitudinea. Iar asta o să definească calitatea timpului tău de acum înainte.

Așadar, te invit să primești noutatea din viața ta cu deschidere (a se citi flexibilitate) și răbdare.

2// Al doilea prim pas este să înțelegi și să accepți că al tău copil este în prim-plan.

Nevoile copilului tău devin prioritatea ta (sau, cel puțin, ar trebui). Punct.

Iar pe locul doi, trei și patru sunt tot nevoile copilului tău.

Te invit să faci un exercițiu de imaginație și să te vezi pe tine în postura unui bebeluș. Nu poți să faci singur de nici unele, depinzi de cineva constant, iar singura modalitate de comunicare este plânsul. Cum ai vrea să fii tratat?

Cu toate astea,

3// NU uita de tine și nevoile tale.

Ești mamă, dar rămâi femeie.

Copilul tău are nevoie de o mamă cel puțin mulțumită. Fericită, în cazul ideal.

Și nu este imposibil, doar că necesită energie și timp.

Ce nevoi are femeia din tine?

Asta este o întrebare foarte importantă la care te invit să îți răspunzi.

femeie si mama, mama si femeie, ramai femeie si mama, mama si copilul, cum integrez copilul in viata mea, primele zile cu copilul acasa, activitati mama si copil, cum gestionez crizele de nervi cu copilul, mame care lucreaza,

Și nu, o baie fierbinte, o manichiură făcută sau curățenia casei nu intră în discuția asta (oricum în 10 minute nu va mai fi).

Ce nevoie are sufletul tău?

Ceea ce ne duce la următorul punct:

4// Fă-ți o listă (scrisă de preferat) cu priorități

Atunci când îți faci o listă cu ceea ce ai de făcut, toate lucrurile din creier se așază într-o ordine, iar mintea se aerisește. E ca o fereastră deschisă dimineața în dormitor.

De multe ori, e posibil să uiți diverse lucruri, ceea ce îți poate provoca stres. Acum, nu mă refer la o listă care se modifică zilnic de la temelie.

cum am timp de mine ca mama, mama si femeie, ramai femeie si mama, mama si copilul, primele zile cu copilul acasa, activitati mama si copil, cum gestionez crizele de nervi cu copilul, mame care lucreaza,

Ia-ți timp pentru tine, analizează cum decurg zilele în lumina noii experiențe (copilul) și setează-ți activitățile care te ajută să ai o zi cel puțin bună. Ca să îți fie mai simplu, aici găsesți un planner digital printabil pentru astfel de situații.

Vor fi și zile în care o să ai sentimentul că e prea mult și că nu mai poți. În acele momente, amintește-ți că nimic nu e pentru totdeauna. Ceea ce ne duce la punctul cinci:

5// Creează-ți o rutină

Pe măsură ce o să treacă zilele, vei începe ușor, ușor să te acomodezi cu ideea în sine de copil și cu nevoile lui. Cu toate astea, partea de provocări nu prea se termină.

Fiecare etapă în creșterea lui este însoțită de noutate, pe care tu va trebui să înveți să o gestionezi. Rațional, emoțional și spiritual – o adevărată provocare căreia te invit să îi acorzi mare atenție.

Vor fi momente în care o să vrei și o să ai nevoie să dormi sau doar să te odihnești. Alege să faci asta atunci când doarme copilul. Dacă vrei totuși să faci altceva, vezi ce poți face atunci când e treaz bebele și păstrează celelalte lucruri pentru momentele în care doarme și le poți face în liniște.

De asemenea, îți poate fi de folos să alegi un anume moment al zilei pentru băiță. Să ai setate unele activități la anumite ore din zi te poate ajuta să te organizezi mai bine în timpul rămas.

6// Implică-ți copilul în activitățile tale

Ultimul, dar nu cel din urmă, este foarte important să îți faci copilul părtaș la ceea ce ai de făcut atunci când nu ai cu cine să îl lași.

Crede-mă, orice ai avea de făcut și crezi că nu poți să faci pentru că...copil, ai dreptate: doar crezi. E testată și verificată de mai multe mămici, inclusiv de mine.

Și dacă nu mă crezi pe cuvânt, încearcă și convinge-te singură.

Atenție. Nu am spus că e ușor să faci asta. Însă este o variantă care funcționează.

În plus, este un win-win. Vorbește-i copilului în timp ce îți faci treburile, descriindu-i ceea ce se petrece în jur. Astfel, îi stimulezi dezvoltarea și ajuți la crearea unei legături puternice prin timpul petrecut împreună.

Din povestea mea

Odată cu venirea copilului, s-au schimbat foarte multe lucruri în viața mea. Fiind doar eu și bebele în 75% din timp, am zis că trebuie să împac și capra…și puiul.

timp de calitate cu copilul, mama si femeie, ramai femeie si mama, mama si copilul, cum integrez copilul in viata mea, primele zile cu copilul acasa, activitati mama si copil, cum gestionez crizele de nervi cu copilul, mame care lucreaza,

Evident, tot pe mine mă împăcam în ambele variante căci o făceam pentru liniștea mea. Sunt egoistă, da, și nu e nimic rău în asta. Toți suntem, doar că unii dintre noi nu o știu încă sau nu vor să accepte. Dar asta este altă poveste.

Am învățat că nu există lucru pe care vreau să îl fac și să nu pot din cauza copilului. De la mers la magazin sau oriunde aveam nevoie până la mers la toaletă cu el în brațe, uneori cu el la sân.

Nevoia te învață multe. Iar un copil te învață, printre altele, să devii mai eficient.

În loc de încheiere

Un prieten mi-a spus nu demult că timpul trece repede doar atunci când nu îl faci să conteze. Vorbele lui îmi răsună mereu în minte. Orele trec la fel pentru toată lumea. Timpul, însă, trece mai repede sau mai încet, dependent de importanța cu care îl folosim.

Venirea copilului în viața ta nu te împiedică să faci ceea ce vrei. Și atunci, cum faci să integrezi mai ușor copilul în viața ta? Tot ce ai nevoie este o organizare foarte bună.

Cu toate astea, o să fie momente în care o să vrei/ai nevoie să faci ceva și totodată să nu pierzi vreun moment al puiului tău sau să aibă nevoie de tine fix atunci. Ce faci în astfel de momente? Pe amândouă. Uneori pe rând, alteori simultan.

Nu uita că, dacă ai nevoie de un sfat prietenesc (dar obiectiv) sau vrei doar să povestești mai departe din experiența ta, poți să ne scrii pe cumgandesc@gmail.com.

Publicat pe

Stomatologul ideal: Cum să faci alegerea corectă pentru sănătatea ta orală?

Consider că alegerile pe care le facem ne influențează atât calitatea vieții, cât și direcția în care ne construim ca persoane.

Mai cred cu tărie că devenim ceea ce suntem, astfel că este important să ne cunoaștem, să descoperim ce nevoi avem real, să descoperim ce ne place sau nu, ca să știm ce valori vrem să cultivăm în noi pentru ca mai apoi să alegem să ne trăim viața autentic.

Pentru ca toate acestea să se întâmple, cred că avem nevoie să experimentăm, să greșim, să învățăm și să ne bucurăm.

De ce spun asta?

Pentru că am lucrat în domeniul stomatologic timp de 12 ani, pe zona de recepție și tot ce ține de administrarea unei clinici. Am cunoscut mulți medici stomatologi, i-am văzut cum tratează pacienții și cum vorbesc ulterior despre ei în afara cabinetului. Am văzut și cum neglijența i-a adus pe pacienți în situații pe care ar fi putut să le prevină. Cred că pot să spun că mi-am format o idee reală despre cum funcționează lucrurile într-o clinică din toate punctele de vedere, că este un domeniu de business uriaș și că nu tot ceea ce pare este și real.

În copilărie nu am fost învățată despre importanța igienei orale și a mersului constant la stomatolog. Acesta este și motivul pentru care ani mai târziu, deși lucram în domeniu, m-am ocupat foarte târziu de dantura mea. Și odată ce i-am acordat importanța cuvenită, anumite aspecte din viața mea s-au deblocat și lucrurile au început să funcționeze așa cum îmi doream și așteptam. Astfel, mi-a fost clar că există o legătură directă între dantură și calitatea vieții.

Mai exact, cred că fiecare persoană este precum ecosistemul natural, are mecanismul propriu de funcționare. Și atâta vreme cât te îngrijești de toate aspectele acestui întreg, inclusiv de cele care par mai puțin importante, ajungi să funcționezi într-un ansamblu echilibrat. Iar toată această armonie se proiectează ulterior în realitatea ta exterioară.

Alegerea medicului stomatolog este o decizie importantă care poate influența semnificativ sănătatea orală și experiența ta generală la cabinet. De asemenea, cred că este o decizie care îți poate influența viața în toate aspectele ei.

Așa că, iată 3 criterii importante pentru a te ajuta să faci alegerea potrivită, așa cum o percep eu din experiență proprie:

1/ Recomandările și Recenziile

Cercetarea este primul pas. Vorbește cu prietenii, familia sau colegii despre stomatologii pe care îi frecventează. Recomandările personale pot oferi perspective valoroase.

De asemenea, poți consulta recenziile online de pe rețelele sociale ale fiecărui medic în parte. Feedback-ul altor pacienți îți poate oferi o idee despre calitatea serviciilor stomatologice și despre modul în care stomatologul interacționează cu pacienții. Nu uita totuși că mediul online poate fi manipulat, iar postările pot fi și sponsorizate. Verifică cu atenție conturile care lasă comentarii.

2/ Calificările și Experiența

Odată făcută cercetarea, următorul pas este să te asiguri că acesta are calificările necesare. Verifică dacă este licențiat și dacă a absolvit o facultate de medicină dentară acreditată.

Caută informații despre studiile sale și despre perioada de practică în domeniu. Un stomatolog cu experiență vastă poate oferi un nivel mai ridicat de competență și poate gestiona mai bine diversele situații care pot apărea în timpul tratamentelor dentare.

Dacă ai nevoie de tratamente specifice, este important să alegi un specialist care are experiență în acea arie.

3/ Comunicarea, încrederea și confortul

Ultimul criteriu și la fel de important, este încrederea pe care o capeți în cabinetul stomatologic, respectiv în medicul stomatolog.

Vizitează cabinetul stomatologic în cadrul unei consultații pentru a observa atmosfera. Un mediu curat și plăcut, împreună cu un personal prietenos, poate contribui la o experiență pozitivă. Este important să te simți confortabil și în siguranță în timpul vizitelor, mai ales dacă ai anxietăți legate de tratamentele dentare.

De asemenea, nu te jena să întrebi despre tehnologiile utilizate în cabinet sau despre orice altă curiozitate; un stomatolog care investește în echipamente moderne poate oferi tratamente mai eficiente și mai puțin invazive și, deci, o experiență mai confortabilă.

Acordă atenție modului în care stomatologul comunică cu tine. Este important ca acesta să fie deschis, să îți asculte întrebările și să îți explice opțiunile de tratament într-un mod clar și detaliat. O bună comunicare este esențială și poate face vizitele mai puțin incomode.

Așadar,

Alegerea medicului stomatolog este o decizie care merită timp și atenție. De asemenea, cred că este o alegere asupra căreia poți reveni dacă ajungi să constați că decizia inițială nu a fost una potrivită ție.

O relație bună cu stomatologul tău poate contribui semnificativ la menținerea sănătății orale pe termen lung. Tu ce experiențe ai cu medicii stomatologi și care au fost criteriile tale de a-i alege?

Publicat pe

Bebelușul în brațe – cât de repede îl transformi într-un răsfățat

Unul dintre cele mai controversate subiecte în ceea ce privește copilul este „bebelușul în brațe”. Fiecare are cel puțin o părere despre asta. Mai ales cei care nu au copii.

Atunci când întreb de ce așa și nu altfel, cel mai des întâlnit răspuns este „Pentru că se învață în brațe și nu o să mai poți face nimic altceva” sau „Îl răsfeți astfel și o să ceară tot timpul în brațe”. Ca și cum aceste mici creaturi ar încerca deja să te manipuleze. Nimic mai fals. Asta o învață de la noi, părinții, dar aici este altă discuție.

Altfel, puține sunt persoanele care se întreabă ce înseamnă de fapt acest „răsfăț” și despre ce este vorba real în spatele acestui tip de comportament. Multora, în schimb, le scapă din vedere că, de cele mai multe ori, „mai binele este dușmanul binelui”. De ce ? Pentru că păstrezi o comoditate pe termen scurt ce are consecințe negative pe termen lung. Și ceea ce majoritatea numește răsfăț este în realitate o nevoie de atenție și afecțiune.

Personal, mi-am ținut bebelușul în brațe foarte mult (chiar dacă ajunsesem să îmi simt brațele ca făcând parte din alt corp). În primul rând pentru că mi-a fost necesar pentru a mă putea deplasa să fac ce aveam nevoie. În al doilea rând, simțeam nevoia să mă conectez cu copilul – în special în prima săptămână cu bebelușul acasă. Am auzit din toate direcțiile că o să-mi învăț așa copilul și că ulterior o să îmi fie greu. Greu să fac ce? Probabil orice. Ce crezi că s-a întâmplat? Absolut nimic. În plus, copilul nu cere constant în brațe, ci doar atunci când are o nevoie. Și se întâmplă de departe rar raportat la ce așteptam eu.

Așadar, cercetează, testează și apoi crede.

De ce ținem bebelușul în brațe?

Ca multe alte lucruri din viață, orice avantaj are și dezavantajele lui. Motivele pentru care ținem bebelușul în brațe sunt multiple și variază de la un părinte la altul.

Cu toate acestea, mamele care își țin bebelușul în brate înțeleg că, în ansamblu, avantajele sunt mai multe, de departe mai importante și pe termen lung.

Astfel că, pe de o parte, sunt părinți care aleg să facă asta pentru că le este mult mai comod așa, în ansamblu.

Pe de altă parte, unii părinți nu se gândesc la aspectele precizate mai sus și aleg să își țină copilul în brațe ca o manifestare firească și constantă a afecțiunii. Și orice altceva nu mai contează.

Dincolo de toate acestea, cred că cel mai important este să faci așa cum simți. Așadar, ascultă-te și ai încredere în ceea ce îți spune instinctul. Părerile celorlalți nu contează.

L-am ținut și încă îl mai țin în brațe. Mi-e drag să îl simt lipit de mine și agățat de gâtul meu. Îmi iubesc copilul. Nu cred că îl transform în vreun fel dacă îi arăt sau îmi arată asta cu fiecare ocazie. Mă gândesc cu groază la acel moment în care va deveni puber și va renunța la a-și mai arăta afecțiunea.

Ionuț, tatăl unui băiețel de 6 ani

Care este semnificația acestui gest?

Dacă citești acest articol, înțeleg că îți este teamă că vei crește un copil „alintat” dacă îl vei ține în brațe ori de câte ori își dorește (a se citi că are nevoie).

Să începem cu începutul și cel mai important aspect: bebelușul, timp de nouă luni de zile, a fost ținut „în brațe” constant, hrănit în brațe, purtat peste tot, mângâiat, a fost îngrijit astfel. Prin urmare, aceasta este forma de viață pe care el o recunoaște – contactul fizic neîntrerupt (în special cu mama lui) – și care îl face să se simtă în siguranță.

Din momentul în care iese din mediul intrauterin, absolut totul este nou pentru el. În afară de lucrurile mai sus menționate.

În clipa în care bebelușul cere să îl iei în brațe, el îți spune de fapt că are o nevoie. În plus, de fiecare dată când îl ții în brațe el se simte ca atunci când era în burtică, adică în siguranță.

Dar care sunt cele trei nevoie psihologice de bază ale unui bebeluș?

Conform teroriei autodeterminării, care stă la baza metodologiei de parenting a expertului Urania Cremene, fiecare dintre noi, copil sau adult, are trei nevoi psihologice de bază: nevoia de conectare, de competență și nevoia de control.

Așadar, să îți ții bebelușul în brațe atunci când îți cere asta, înseamnă, înainte de orice, să îi acoperi o nevoie de bază.

De unde vine asocierea dintre „bebelușul în brațe” și „copil alintat”?

Pe vremea bunicilor noștri, să ții copilul în brațe mai mereu, mai ales în primii ani de viață, era un lucru greu de îndeplinit. De ce? Pentru că astfel munca ar fi fost întreruptă, ceea ce nu era o tocmai o opțiune. Așa că timpul în care bebelușul era ținut în brațe era prea scurt pentru a-i acoperi nevoile principale.

Și atunci era firesc ca bebelușul să plângă (să ceară ce are nevoie) atunci când era lăsat jos.

Beneficii descoperite în cadrul unor studii făcute de americani și japonezi

Fiindcă subiectul este unul foarte controversat, te invit să ne informăm asupra lui și să vedem ce spun cei avizați despre asta, conform unui studiu făcut la un spital pediatric din Ohio, S.U.A, unde au fost examinați 125 de bebeluși atât prematuri, cât și născuți la termen.

Rezultatul studiului a fost următorul: atingerea bebelușului în primele ore și zile din viață este esențială. Bebelușii prematuri au fost mai puțin receptivi la atingerile ușoare primite față de cei născuți la termen. Iar bebelușii prematuri care fuseseră supuși și unor intervenții medicale dureroase erau mai afectați.

Ce au propus cercetătorii? Toți nou-născuții să fie ținuți în brațe, să existe contactul piele pe piele, cât mai des și cât mai mult – în cazul prematurilor s-a descoperit că bebelușii vor trece astfel mai ușor peste traumele suferite la naștere.

Unul dintre coordonatorii studiului, dr. Nathalie Maitre, susține că „contactul piele pe piele este, pur și simplu, vital în cazul bebelușilor. În special în primele zile de viață.”

Totodată, în cadrul studiului publicat în revista iScience, făcut de un grup de șase cercetători japonezi, a fost analizat comportamentul mai multor bebeluși care au fost ținuți în brațe de către părinți și de câțiva străini.

Studiul a arătat că în cazul bebelușilor mai mici de patru luni, aceștia au avut o presiune adecvată în timp ce erau ținuți în brațe, lucru care i-a ajutat să își regleze ritmul cardiac. În cazul bebelușilor mai mari de patru luni, studiul a arătat că aceștia s-au relaxat foarte mult atunci când au fost ținuți în brațe de părinți, iar tensiunea arterială și ritmul cardiac au scăzut.

Concluzia studiului? Până și bebelușii foarte mici percep ținutul în brațe ca pe o dovadă de protecție, siguranță și se simt iubiți, ocrotiți și relaxați atunci când sunt în brațele unuia dintre cei doi părinți.

În schimb, atunci când au fost ținuți în brațe de străini, nu s-au văzut aceleași efecte. Astfel, concluzia cercetătorilor a fost că micuții sunt capabili să își recunoască părinții și că se simt în siguranță doar în brațele lor. Atunci când sunt ținuți în brațe de cineva pe care nu l-au mai văzut sau a cărui voce nu a auzit-o din viața intrauterină, nu numai că nu îi ajută să se relaxeze, însă poate fi un factor de stres pentru ei.

O altă concluzie a studiului? Atunci când părinții își țin copiii în brațe, aceștia trăiesc o stare similară cu cea a bebelușilor, adică schimbul de energie se face în ambele sensuri. Iar în cazul micuților, îmbrățișările mai au un rol important, anume că îi învață timpuriu despre relațiile interumane și despre conectare.

Până când li se formează stilurile de atașament, bebelușii au nevoie să știe că atunci când plâng sau se simt singuri, cineva este acolo pentru ei, să îi țină în brațe și să le ofere alinare.

Beneficiile lui „bebelușul în brațe”

1/ Își reglează temperatura corpului;

2/ I se reglează bătăile inimii;

3/ I se îmbunătățeste comportamentul neurologic al bebelușului;

4/ Ajută la construirea și întărirea relației de atașament dintre mamă și micuț;

5/ Ajută la dezvoltarea creierului bebelușului;

6/ Reglează respirația copilului;

7/ Îi ajută pe părinți să aibă o mai mare încredere în abilitățile lor de îngrijire;

8/ Îmbunătățește lactația;

9/ Reduce riscul mortalității infantile.

Ce se întâmplă atunci când nu ții bebelușul în brațe în primele luni de viață?

Așa cum povesteam mai sus, el are o nevoie esențială. Iar dacă nu îi acoperim această nevoie cel puțin în primele luni de viață, există efecte atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu:

1/ stagnarea dezvoltării fizice (înălțime și greutate mai mici, oxigenare scăzută a creierului etc.);

2/ stagnarea dezvoltării psihice (este mai anxios, introvertit, mai neîncrezător în forțele proprii, un IQ mai mic față de copiii care au fost ținuți des în brațe atunci când au fost bebeluși sau față de cei care nu au fost lăsați să plângă ăentru perioade lungi de timp etc).

În loc de încheiere

Draga mea, nimeni nu știe să fie o mamă mai bună pentru puiul tău decât tine. Ascultă-ți instinctul atunci când bebelușul îți cere să îl iei în brațe, astfel încât nu o să mai ai nevoie de confirmări din exterior. Pur și simplu, o să știi pentru că o să simți asta, e în gena ta ca femeie (mamă) să ai grijă.

Dincolo de asta, copilul o să îți spună singur ce nevoi are, tu doar trebuie să fii atentă la el.

Observă-l, acordă-i atenție, urmărește la ce stimuli răspunde, când și cum, cu multă, foarte multă răbdare.  Nimic pe lumea asta nu o să-i acopere nevoile unui bebeluș mai bine decât mama lui. Ai încredere în tine!

Publicat pe

Copilul la înot – 3 beneficii majore

Andreea Dima este antrenorul cu care copiii mei au învățat să înoate. Ea este fost înotător de performanță și mamă a doi copii.

Cum am cunoscut-o pe Andreea?

Prin intermediul copiilor noștri. Am locuit câțiva ani în același cartier, la câteva case distanță. Și ca pe vremea copilăriei noastre, și copiii noștri făceau turul caselor fiecăruia atunci când se jucau. Asta atunci când nu erau afară, „pe strada mare”.

Interacțiunile noastre au fost scurte și rare pe atunci. Astfel că nu știam mai nimic despre ea decât ceea ce vedeam mereu și anume o față luminoasă. Am aflat târziu că este antrenor de înot, într-o zi însorită de vară, atunci când m-am dus să îmi recuperez copilul de acasă de la ea.

Cum au ajuns copiii mei să facă înot cu Andreea?

Fiul meu era deja la vârsta la care noi consideram că îi este necesar să știe să înoate, ca abilitate în viață. Pentru dezvoltarea lui, voiam să se țină de un sport pentru consecvență (să învețe să ducă până la capăt o activitate) și disciplină (să învețe să aibă o structură). Încercase tenis, baschet și fotbal. Și nimic mai mult decât încercări la momentul respectiv.

Așa că ne-am îndreptat către înot pentru că avea să îl ajute din mai multe perspective, chiar dacă este un sport individual. Mai rămânea partea în care îl convingeam să meargă de bună-voie. De ce? Pentru că el nu voia să facă nimic altceva care îi scurta timpul de joacă cu prietenii. Așa că am mers pe linia aceasta „Prietenii tăi se duc la înot. Vrei să mergi atunci când sunt și ei acolo?”. Iar prietenii sunt chiar copiii Andreei.

Și a funcționat.

În schimb, fiica mea este mai mică și aderă mai ușor la idei noi. Deja schimbasem 2 antrenori pentru ea, așa că am adus-o la Andreea ca să îmi fie mai ușor cu deplasările.

Cum nu aveam idee despre stilul ei de predare, am urmărit cuminte din tribună cum decurg ședințele cu fiecare dintre ai mei și ulterior cum se raportează ei la antrenor. Fiul era la grupă, fiica la individual, altfel o fura peisajul cu totul și doar s-ar fi bălăcit.

Mi-a plăcut că Andreea mi-a oferit ceva ce este foarte important pentru mine: încredere, încredere că știe ce face, că îi ține în siguranță pe copii în preajma apei și îi ghidează cu dedicare în procesul lor de învățare, asta în timp ce îi ajută să se dezvolte ca înotători și ca indivizi puternici și responsabili, specific vârstei fiecăruia.

Așa că am invitat-o pe Andreea la o cafea virtuală să îmi împărtășească mai multe informații și să îmi satisfacă o serie de curiozități pe care cred că orice părinte le are legate de înot.

Înotul prin ochii antrenorului Andreea – 3 beneficii majore

Cum îi ajută înotul pe copii?

  1. îmbunățățește funcțiile motrice. Mai exact, dezvoltă partea de coordonare, echilibru, concentrare și atentie. Mișcările specifice din bazin „împing“ creierul să creeze tipare neuronale mai complexe, astfel copiii își vor îmbunătăți capacitățile lingvistice, inclusiv rapiditatea cu care vor învăța să citească sau scrie;
  2. îmbunătățește starea emoțională, scade anxietatea și, cel mai important, crește încrederea de sine. Învățând să înoate, copiii își depășesc frica de apă și astfel prind curaj și se simt mai bine cu ei înșiși, au o stare de spirit mai bună, iar în anumite situații le salvează viața. Totodată, prin înot își testează abilitățile sociale și își îmbunătățesc aceste capacități învățând să se adapteze într-un mediu nou. Și, foarte important, înotul crește calitatea somnului.
  3. îi ajută pe copii să dezvolte o structură fizică puternică, sănătoasă și armonioasă, întrucât înotul ca formă de exercițiu folosește toți mușchii corpului – nu pune presiune pe articulații, întărește mușchii spatelui (ce susțin coloana vertebrală), ajută la atenuarea simptomelor și rărește episoadele de astm (umiditatea și căldura aerului împiedică bronhospasmele mai mult decât în cazul altor sporturi).

De la ce vârstă putem să îi ducem la înot?

Copii pot începe să practice educație acvatică încă de la câteva luni, în principiu 3, urmând ca de la vârsta de 4-5 ani să se pună bazele înotului.

De ce este bine să îi ducem pe copii la înot chiar și iarna?

Înotul este benefic în special pentru plămâni si sistemul cardiovascular. Mai exact, se dezvoltă capacitatea pulmonară, respectiv imunitatea, astfel copiii devin mai rezistenți în fața virozelor de sezon.

Când nu este bine să îi ducem la înot și de ce?

  1. atunci când sunt în puseul unei viroze cu temperatură și letargie deoarece capacitatea organismului de a face mișcare este scăzută;
  2. atunci când au bolile de piele ale copilăriei.

Personal, susțin în totalitate înotul pentru faptul că îi ajută foarte mult pe copii să se dezvolte armonios și sănătos atât fizic, cât și psihic.

Tu ce părere ai, ar trebui ca înotul să fie un sport practicat de copilul tău? Dacă da, ce așteptări ai de la antrenorul de înot? 

Publicat pe

O zi mișto începe cu Răzvan Dobrescu

Știi momentul acela când dormi prost pe timpul nopții, visezi toate cele ascunse în subconștient și te întrebi cum de s-au găsit toți monștrii să iasă deodată la interval?

Mă rog … m-am trezit cu fundu-n sus și cearșaful strâns tot sub mine. Și cu fiică-mea dându-mi ghionturi, că doar a început să descopere marginile abdomenului meu supradimensional. Clar nu a fost dimineața mea norocoasă. Aș fi făcut orice să îmi schimb starea.

Am încercat cu o cafea, dar fără succes. Nu m-am mai stresat căci mă pregăteam să merg la vopsit. De podoabă capilară. Nu am crezut până acum că o să ajung să spun despre un salon că este o altă oază de liniște pentru mine. Așa mi s-a întâmplat cu „Yvonne”.

Prima oază de liniște este mereu casa în care locuiesc, indiferent unde este aceasta. A doua este de obicei spațiul verde al vreunui parc și mai caut și altele, dar nicicum nu aș fi încercat cu un salon.

De ce spun asta?

  1. Pentru că nu îmi place pălăvrăgeala în general. Iar eu doar cu asta asociam cel mai mult activitatea dintr-un salon, dincolo de cea evidentă.
  2. Pentru că relaxarea pentru mine înseamnă de cele mai multe ori momente de liniște, de introspecție sau de odihnă. Pentru că îmi place să am persoane în jurul meu, dar să pot să îmi văd de ale mele totodată, fără prea multă interacțiune cu exteriorul. De preferat, cât mai puțin.

Acum, știam deja că la „Yvonne” pot să fac toate astea căci nu eram pentru prima dată musafir acolo. Pentu că fix așa mă simt atunci când merg, ca și cum aș fi în vizită. Acolo e ca un fel de „casa pentru oaspeți”. Unde poți să îți faci rutina de dimineață și nimeni nu are nicio reacție, fiecare îi respectă spațiul celuilalt, exact ce îmi place mie. Exact ce îmi trebuia în dimineața asta fascinantă.

Ajung acolo, mă fac confortabilă în fața oglinzii, o altă prietenă de-ale mele … și nu sunt ironică de data asta :))) Vine Artistul în persoană și se apucă de părul meu. Atunci când pune mâna pe el, parcă zici că are ceva prețios printre degete, așa îl manevrează. Privindu-l, am senzația că podoaba mea capilară chiar e specială. Și nu, nu îți imagina că îl mângâie. Îl învârte de așa manieră, cu o siguranță care îți transmite că orice ar face el acolo, la final va fi exact ceea ce îți dorești. Și nici că te interesează ce se întâmplă între astea două momente. Evident, dacă îi spui în detaliu, nu să îi explici în stilul tipic feminim în care el trebuie mai mult să ghicească. Deși, la cum l-am văzut, e foarte probabil să fi deprins și abilitatea asta.

Eu nu vorbesc prea mult de fel, mă rog, nu vorbeam. Am început să fiu mai umană, cum spune o prietenă. Ceea ce îmi place la nebunie la omul acesta e că are capacitatea de a „citi” interlocutorul și de a se adapta rapid la nevoile tale, ca și client. Evident că am fost curioasă dacă e doar o concidență de o dată, două ori… Acum m-am convins. Nu este nicio coincidență, el chiar este atent la tine astfel încât să te facă să te simți confortabil. Practic, îți lasă spațiul să fii tu însăți. Ceea ce mi se pare foarte mișto. Ador chestia asta la o persoană.

O lecție pe care am învățat-o din interacțiunea cu el, pe care am văzut-o astăzi, e să fiu mai umană chiar și cu persoane mai puțin cunoscute. M-am împiedicat singură de limitele pe care tot eu mi le-am pus, evident. Iar asta m-a lovit astăzi când persoana din fața mea a evitat să îmi facă o simplă urare tradițională pe care i-o faci unei femei însărcinate. I-a urat surorii mele. A fost ca un wake up call. Chiar așa Grinch sunt?! Nu m-ar fi deranjat, evident, dar tot nu mă pot abține să îl admir în secret pentru că mi-a dat tot spațiul de care am avut nevoie azi și de fiecare dată.

Înainte să plec l-am îmbrățișat cu tot sufletul. Eram așa încântată de culoare încât mi-a schimbat întreaga zi. Așa că te mai îmbrățișez încă o dată, Artistule, și mă înclin. Mulțumesc pentru culoare, pentru stare și pentru lecție.

Cu riscul de a suna interpretabil, spun cu zâmbetul pe buze că o zi mișto începe cu Răzvan Dobrescu!

Publicat pe

3 lucruri importante în viață

Bineînțeles, trei lucruri care pentru mine contează. Și nu sunt singurele, pe unele le-am descoperit mai devreme, pe altele le-am conștientizat mai târziu.

Astfel, nu neapărat în ordinea de mai jos, acestea sunt trei lucruri asupra cărora te invit să faci o analiză:

1|| Patul

În fapt, atunci când spun pat, mă refer mai exact la locul în care ne odihnim trupul și creierul, deopotrivă. Și mai corect spus ar fi că cel mai important lucru este salteua. Dacă aceasta nu e ce trebuie, atunci nici corpul nu primește odihna necesară. Cine are probleme uneori cu mijlocul, știe despre ce vorbesc.

Sau poate doar eu am fantezii cu nopți de somn liniștit și odihnitor, fără dureri de mijloc la trezire. Iar dacă tot ne petrecem aproape o treime din viață dormind, tare mi-ar plăcea să fie de calitate.

Mai departe mă strădeuiesc să nu uit că sunt un întreg circuit care funcționează bine doar împreună: minte, trup și suflet. Și oricât de bună e salteaua, desigur că mai sunt și alți factori care mă ajută să am un somn odihnitor, așa că m-am apucat să caut și să citesc mai multe pe subiect. Însă nu pe display înainte de culcare.

De asemenea, mă strădueisc să nu merg supărată sau nervoasă la somn și să eliberez corpul de energia emoțiilor negative fie prin a-i comunica persoanei în cauză, fie cuiva în care am încredere (uneori este chiar un jurnal). Și nu în ultimul rând, mi-am făcut din spațiul de somn unul liniștit, călduros după plac și întunecat.

2|| Asumarea alegerilor/propriilor acțiuni

Consider că viața pe care o trăiesc este așa cum aleg eu să fie. Și aici mă refer strict la cum aleg să răspund la ce vine către mine.

Stări de bine și emoții pozitive am tot experimentat pe parcursul vieții, care mă umpleau de căldura bucuriei. La fel cum am experimentat și stări proaste, și sentimente neplăcute. Și în cazul celor din urmă, câteodată mă încarc instant negativ, însă rațional știu că este în puterea mea de a transforma experiența în una pozitivă sau cel puțin să nu rămân captivă în emoția aceea care îmi dă o stare proastă. Și cum fac asta? M-am învățat că într-o situație, oricâte dezavantaje văd, tot atâtea lucruri bune exisță acolo, așa că încep să le caut cu voce tare.

După ce îmi iau timpul necesar să îmi fac autoanaliza, mă străduiesc să aleg să răspund, și nu să reacționez. Nu îmi iese de fiecare dată, însă îmi asum și comportamentul, și deciziile, și consecințele. Chiar și atunci când nu îmi place de mine. Și încerc să am răbdare cu mine în tot acest proces.

Iar apoi încerc să înțeleg ce nevoie este în spatele fiecărui comportament pentu ca data viitoare să pot alege să răspund din zona de echilibru. Nici asta nu îmi iese de fiecare dată încă, însă mă străduiesc.

3|| Stomatologul

Sau mai bine zis, vizitele la stomatolog. Și spun asta pentru că dantura este un aspect căruia i-am acordat târziu importanța cuvenită din două motive:

a. lipsa culturii îngrijirii danturii în familia în care am crescut (care e cumva la nivel național, de fapt, transmisă generațional);

b. prostie. Chiar și după ce am aflat ce afecțiuni am moștenit pe linia paternă și ce înseamnă asta, tot nu am făcut nimic. Mulți ani mai târziu, după ce am și lucrat în domeniul stomatologic, am ajuns la limita prostiei și am decis că nu mai pot sta așa și m-am ocupat de dantură după nevoile specifice.

Versiunea light – pe orizontală, mai de suprafață

Consider că a avea grijă de mine, ca persoană, presupune efort pe toate aspectele vieții. De ce spun efort? Pentru că este o energie pe care trebuie să o investesc constant pentru a păstra rezultatul pe termen lung. Îmi place să fac analogia corpul uman – mașină. Sunt ca o mașină care merge toată ziua dintr-o parte în alta, care are nevoie atât de revizii constante, pe termen lung, cât și nevoi imediate, pe termen scurt, pentru o bună funcționare.

Bineînțeles că sunt subiectivă atunci când zic asta. Așa cum spuneam mai sus, încă trag ponoasele unei neglijențe în direcția danturii. Chiar și cu toate că boala dinților mei este una ereditară și agresivă, iar eforturile pe care nu le-am făcut m-ar fi ajutat ca și rezultat doar puțin mai mult pe termen lung, tot nu e justificată lipsa vizitelor regulate la stomatolog.

Suntem un popor care nu are cultura igienei dentare. Iar dacă nu ne doare, ne purtăm ca și cum problema nu există. Pe principiul „dacă nu se știe, e ca și cum nu s-a întâmplat”. Și asta nu doar atunci când este vorba de dinți, ci în orice ține de sănătate și nu numai.

Suntem o societate de consum, prin urmare totul e business, iar stomatologia este o nișă cu o piață cu o deschidere uriașă. Așa că îți recomand să te gândești pe baza căror considerente îți alegi stomatologul.

Și, apropo, te-ai gândit care este legătura dintre dantură și calitatea vieții?

Versiunea „hard” – pe verticală până la capăt

Și pentru că eu cred că orice boală fizică este psihosomatică, am căutat și am găsit o chestie interesantă despre semnificația dinților din punct de vedere spiritual/emoțional. Da, cred că suntem ființe spirituale cu experiențe umane. Și atunci, pentru mine, orice aspect din lumea fizică este o consecință din lumea spirituală. Și mai cred că totul este interconectat. Consider că dacă înțeleg mersul unui lucru în spatele cortinei, îi pot influența cursul de cele mai multe ori.

Las aici o abordare pe care am regăsit-o în mai multe locuri și care mi s-a părut interesantă, dinții și problemele emoționale.

De cele mai multe ori nu alegem ceea ce este adevărat, ci ceea ce este accesibil pentru că nu căutăm în egală măsură ce ne-ar ajuta să ne întregim înțelegerea pe un subiect, ci mai degrabă ceea ce ne este familiar.

Astfel, te invit să treci prin filtrul propriu orice infomație care vine către tine, să îți păstrezi curiozitatea și să rămâi cu mintea deschisă către orice idee.

Pentru tine care sunt 3 lucruri importante în viață?

Publicat pe

„Anii, iubirile și paharele de vin nu se numără niciodată”

Clișeul clasic, știu. Dar nu mă pot abține, mi-a plăcut prea mult și sunt de acord că „Nu se numără, se trăiesc!”. Pe rând sau deodată, e alegerea ta. Pentru că doar amintirile iei cu tine la final. Și nici de asta nu sunt sigură, de fapt.

Asta nu înseamnă că trebuie ținute în secret, expuse sau denaturate. Ci doar să le trăiești pentru tine. Așa cum nu ai de ce să te simți ofuscată atunci când ești întrebată „Câți ani ai?, Cu câti bărbați te-ai iubit? sau Câte pahare de vin ai băut?”. E fix alegerea ta cum răspunzi la astfel de întrebări: „Mai puțini ani decât am viață în mine”, „Am avut toți bărbații pe care i-am vrut” etc. (Ramona Constantinescu aka Secretele Ramonei – Green Sugar). Astea mi se par foarte potrivite unor astfel de întrebări.

Cu toate acestea, consider că unele întrebări nu se adresează, e drept. Sunt prea personale și nu e treaba nimănui ce faci cu viața ta atâta vreme cât nu te bagi în a lor. Ceea ce mă face să spun că în funcție de întrebări, îți dai seama cu ce tip de persoană stai de vorbă. Așa că, dacă tot nu e prea inteligentă discuția, măcar să știi de la început.

Capitolul 1. Anii mei și tinerețea.

„Câți ani ai?” este întrebarea care făcea femeia să se aricească sau să își dea ochii peste cap, și nu de plăcere. M-am întrebat de ce și răspunsul meu nu s-a lăsat așteptat. Pentru că societatea ne-a învățat că este nepoliticos să întrebi o femeie despre anii ei, indiferent de context. Fâs! Până nu foarte de mult, și mie mi se părea deplasată întrebarea (doar așa scrie și în codul bunelor maniere).

De ce credeam asta?

Pentru că „așa ceva nu se face”, deși ceva îmi dădea cu virgulă. Până când am înțeles și mi-am asumat că totul depinde doar de cum mă raportez eu la subiect.

Dacă văd o femeie mergând în costum de baie pe stradă, da, o să mi se pară nepotrivit sau poate deplasat. Dar asta tot nu face să fie treaba mea. Nu îmi place, nu mă uit, scurt. Iar dacă o văd pe plajă și îmi place costumul, să o întreb de unde l-a achiziționat căci vreau și eu unul, nu mi se pare nefiresc, chiar dacă nu o fac.

În fapt, nu ne deranjează întrebarea, ci ceea ce trezește ea în noi. Cred că astfel ni se reamintește sau ne reamintim de tot ceea ce am dorit să facem și am renunțat, tot ceea ce am pus conștiincioase sub preș, doar ne-au învățat că nu mai putem nimic face după o vârstă. Că timpul trece și noi nu am făcut carieră, ori copil, ori nu ne-am căsătorit sau orice altceva ne zice societatea că trebuie să facem la anumite vârste. Iar asta ne face să ne simțim inconfortabil, insuficient de bune pentru a fi noi înșine ori pentru a ne iubi cineva. Pentru că nu ne încadrăm în tipare. Ceea ce nu este deloc adevărat.

Stranie specie ființa umană. Avem o problemă în a ne spune vârsta, dar nu ne deranjează că trăim 80 de ani și nu lăsăm o urmă de schimbare în urma noastră.

Cred în continuare că tinerețea este o stare de spirit. Și, totuși, știi ce îi îmbătrânește prima dată unei femei?

Publicat pe

Legătura dintre dantură și calitatea vieții

Citisem la un moment dat un articol despre legătura dintre dantură și salariu. Presupun că fusesem curioasă să aflu ce aveau în comun una cu alta și cum influențează asta calitatea vieții. Îmi amintesc că l-am și distribuit pe rețelele de socializare la momentul respectiv. Nu mi-a rămas nimic în minte în afară de titlu. Mă gândesc că nu am rezonat cu textul.

Astăzi, niște ani mai târziu, trag concluzia că a mea viață putea fi un pic mai bună decât a fost dacă aveam grijă de ai mei dinți mai de timpuriu. Dar nu e vorba de acel „mai bine, dușmanul binelui”. Când spun un pic mai bună, mă refer în primul rând (în al doilea și în al treilea) la relația mea cu mine însămi pe termen lung, care ar fi putut să fie cu un nivel mai sus de atunci și până acum.

Până la un punct al vieții, credeam că zona inghinală este cea mai intimă zonă a unei persoane. Plus că asta era și ceea ce societatea propăvăduia. După acel punct, consider că cea mai intimă porțiune din corpul unei persoane este gura, respectiv dantura. Și aici sunt mai multe aspecte de dezbătut, însă o să mă opresc doar asupra unuia.

Personal, nu m-am simțit niciodată mai dezbrăcată (a se înțelege vulnerabilă și rușinată cumva) decât în momentele în care stomatologul se uita în gura mea. Da, fix așa. Ca în orice situație, de altfel, în care nu te găsești de prea multe ori în viață, atunci când știi că este ceva ce necesită atenția ta spre rezolvare, dar tu ignori cu desăvârșire. Amâni să iei o decizie… care e tot o decizie până la urmă.

Într-adevăr, nimic nu te costă mai scump decât alegerile ieftine. Dar crede-mă că nu vrei să afli cât te costă alegerile pe care le amâni. Nimic nu rămâne în urmă, totul se „plătește” în viața asta și ceea ce nu iei în calcul, îți va ieși în cale. Iar la un moment dat, tot ce ai pus sub preș, va ieși la suprafață. Iar atunci știi că acela este momentul în care trebuie să acționezi… nu mai este loc de ezitare sau amânare.

Asumarea fiecărui aspect din viața mea a venit și cu acceptarea necunoscutului ca o componentă constantă și firească. Interesant este că am ajuns să îmi iau și adrenalina necesară din asta. Așa am ajuns să îmbrățișez principiul „Mai bine 5 minute de prostie, decât o viață întreagă” în orice aspect al vieții mele, ceea ce a făcut să-mi înflorească curiozitatea. Aș fi preferat să învăț asta mai devreme. Dar presupun că altele erau lecțiile de care aveam nevoie la momentul respectiv. Și analizând intervalul atunci-acum, am concluzionat că primele 5 minute de prostie raportate la dinții mei au durat… 10 ani.

Încercând să înțeleg niște lucruri despre mine, mi-am dat seama de ce consider gura, respectiv dantura, ca fiind cea mai intimă zonă a unei persoane. Și, totodată, de ce influențează direct calitatea vieții:

  1. Pentru că necesită mai multă atenție pentru a o menține curată și, deci, sănătoasă, decât zona declarată oficial ca fiind intimă. Totodată, efortul depus pentru asta trebuie să fie constant, iar timpul dedicat să fie special alocat acestei zone. Lucru pe care nu l-am făcut atunci când nu am avut o relație bună cu mine, relație care se construiește ca oricare alta, în timp, pentru că asta e cea mai importantă, căci de aici pornește totul. Nu este suficient să mă iubesc, este important să îmi și placă de mine;
  2. Pentru că nu e ca dușul zilnic și nici precum controalele anuale. E mai mult ca și curătenia săptămânală din casă în care îți dai seama că ai lustruit ca lumea atunci când lucește și colțul cel mai greu accesibil sau muchia de sus a ușii care nu se vede oricum ori în spatele televizorului. Doar că pe dinți trebuie să mă spăl de trei ori pe zi, cu dușul bucal o dată, periuțe interdentare după fiecare masă, poate și ață dentară, la nevoie și apă de gură. Sau, mă rog, fiecare cu indicațiile pe care i le dă medicul lui stomatolog. Cert este că e al naibii de bine să mă simt precum arăt, adică fresh;
  3. Și pentru că acolo se presupune că nu permit oricui să intre ori să iasă, și nici oricum. Ceea ce înseamnă că atenția și grija pentru aceste detalii se manifestă automat în toate aspectele vieții. Doar că la un moment dat am căzut și eu în capcana preocupărilor a ceea ce se vede la suprafață mai mult decât ceea ce se află în profunzime, chiar și în ceea ce privește dinții. Iar dacă aș fi acordat atenția cuvenită și necesară, de altfel, tuturor aspectelor vieții mele, nu aș ajuns mai târziu să tratez niște consecințe care nici nu ar mai fi apărut. Bine, în cazul dinților mei, doar mult mai târziu, pentru că uneori genetica e dincolo de noi.

Înainte zâmbeam cu toată gura, dar eram atentă să fie din unghiul care mă avantaja. Și mă obișnuisem cu asta. Făcea parte din mine într-un mod foarte natural și firesc. Acum zâmbesc la fel, cu toată gura. Diferența este că am descoperit o părticică din mine care parcă luminează chipul mai mult decât mi-aș fi imaginat. Mă simt ca și cum sunt însăși lumina. Zâmbesc în interior și când țin gura închisă, ca atunci când dansezi din buric doar în sinea ta.

Din date empirice, am aflat că mare parte dintre români nu acordă importanța necesară îngrijirii danturii. Astfel, ajung să repare în cea de-a doua tinerețe, după vârsta de 50 de ani. Pentru că nu avem o cultura în acest sens. Am înțeles și de ce. Multe persoane trăiesc încă cu ideile în care au fost crescuți părinții noștri, uneori chiar ale bunicilor. Prinși în cotidian și din inerție, nu ne mai întrebăm de ce facem ceea ce facem și dacă rostul anumitor lucruri sau acțiuni de acum 30 de ani mai sunt valabile și în prezent. Uităm că schimbarea este singura constantă din viața noastră și că este important să ne adaptăm fiecărei etape pe care o trăim.

Calitatea vieții este dată cu siguranță de mai mult decât legătura cu dinții, importat este să nu uiți că orice întreg este format din mai multe bucăți. La fel cum și natura are nevoie de un echilibru între componentele ei pentru a funcționa sănătos și pentru a oferi mai departe din ceea ce este.

Te încurajez să nu lași peste ani ce poți face acum pentru a trăi o viață cel puțin liniștită. Te încurajez să îți acorzi timpul și efortul necesare să fii. Și da, de foarte multe ori asta începe cu îngrijirea danturii.

Tu știi care este statusul dinților tăi?

Publicat pe

Despre curajul de a fi tu însăți

Introducere și încheiere

Este dificil să fiu eu însămi într-o lume care mă apasă să mă încadrez în normaliatea ei.

De ce vrei să mă încarci cu responsabilitatea fericirii sau mulțumirii tale? Nu este corect.

Mă fac eu oare vinovată de nefericirile tale? Ba bine că nu.

Nu mai vreau să îți fac pe plac atâta vreme cât asta înseamnă să fiu altcineva decât ceea ce sunt, ceea ce cred. Știi de când duc lupta asta cu mine? De când sunt copil…de prea multă vreme.

Nimic nu îmi ucide spiritul mai mult decât încercarea de a mă încadra în firescul lumii tale. Mă simt ca într-o cămașă de forță, pe care tot eu mi-am împletit-o foarte atent și cu grijă, pentru că îmi doream cu disperare să fiu acceptată.

Ce crezi?!

Sunt om și eu, am aceleași nevoi primare de adăpat. Doar că de-acum nu mai pot să respir. Simt că trăiesc viața altcuiva și nici măcar nu știu a cui…a ta, a lui, a ei, a voastră, a tuturor sau a nimănui. Și nici măcar nu contează a cui, atâta vreme cât nu e a mea, cât timp sunt secată de orice simțământ.

„Unde e viața din tine?”, aud o voce de nicăieri. Mă uit în jur și urlu „Cine a zis asta???”… E o zonă cu ecou. Mă-ntreb în ce zid se izbește.

Uneori mă enervează că nu îmi respecți deciziile. Sau că nu mi le pot impune ușor. De ce mă obligi să fac ceva în care nu cred, prin șantaj emoțional? Iar nu e corect.

Avem datoria să nu judecăm, mai ales ce nu înțelegem. Mai avem datoria să evoluăm. E corect ce ne face nouă înșine bine, ce ne ajută să creștem raportat la cine suntem în acest moment. NU la cei din jur. Cei care nu se pot abține să îți comenteze viața sunt cei care contează cel mai puțin, nu ei te ajută să evoluezi. Și atunci, pentru ce pui la suflet ce ți se spune?

„Nimeni nu te poate face să te simți inferior fără consimțământul tău.” – Eleanor Roosevelt

Pentru ca mai apoi să te aștepți să îmi trăiesc viața după setul tău de valori. Aș mai putea, dar nu mai vreau. Iartă-mă. Amintește-ți că o persoană care nu e mulțumită de viața ei nu se va putea bucura vreodată pentru altcineva. Nu ai cum să vezi în mine ceva ce nu există în tine.

Lasă-mă să trăiesc așa cum știu și cum mai am încă de învățat. Lasă-mă să fiu fericită în legile mele căci îmi asum oricum ceea ce sunt și unde vreau să ajung. E o alegere și într-un final nu ai decât să o respecți. Normalitatea ta nu e treaba mea. Așa cum nici ție nu trebuie să îți placă viața mea. Sunt eu suficient de îndrăgostită de ea. Privește și învață. Sau nu. Te iubesc oricum.

O să le mai fac o mărturisire. Curiozitatea este motorașul ce mi-a stat și îmi stă în continuare la baza experiențelor cele mai frumoase. Astfel, am avut parte de momente ce m-au irigat din adâncul ființei și m-au făcut să cresc. Și nu oricum, ci într-un fel pentru care sunt recunoscătoare acum. Iar pentru experiențele dureroase sunt și mai recunoscătoare căci m-au făcut să înțeleg lucruri care altfel ar fi trecut pe lângă mine, pur și simplu. Pentru că prin durere am crescut cel mai mult și mai frumos. Atunci când am fost eu însămi. Sunt cea mai norocoasă persoană pe care o cunosc.

Semnat: Eu Însămi

M-Ai Cuprins.

Ce înseamnă, de fapt, să ai curajul de a fi tu însăți? Să le luăm pe rând.

În dicționar, curajul apare ca “forța morală de a înfrunta fără ezitare primejdiile și dificultățile de orice fel “, “tărie de caracter”, “pasiune pentru a întreprinde ceva”.

În limbajul meu, curajul înseamnă să îți asumi riscul să faci o alegere către ceea îți  dorești, alegere care te scoate din zona de confort și te aruncă în oceanul necunoscutului. Și o faci din iubire pentru propria-ți persoană, pentru că te susții să faci ce îți dorești fără să conteze că nu va fi toată lumea de acord cu tine sau cu acțiunile tale sau că nu te vor plăcea. Pentru că esti fanul tău NO.1. De ce spun asta? Pentru că suntem alegererile pe care le facem, prin ele ne construim și pentru că fiecare dintre dintre ele are la bază una dintre cele două componente primare: iubire sau frică.

Din iubire luăm multe decizii. Din frică, și mai multe. Pentru că apare sentimentul de rușine. Una dintre cele mai meschine invenții de manipulare și piedică în evoluția umană. Totul se reduce la așteptări, la cum ar trebui să părem. Cum rămâne cu realitatea?

Pănă una alta, eu aleg să mă iubesc. Și am început prin a-mi iubi fricile, a le înfrunta și, deci, a le depăși.

Te-Am Cuprins.

Să fii tu însăți înseamnă să fii vulnerabilă. Să te lași văzută așa cum ești, să fii onestă, adică să te expui, să permiți să te cunoască. Și orice eșec să îl imbrățișezi căci este doar o formă de a învăța cum să faci lucrurile mai bine.

Așa cum spune „researcher-storyteller”, Brene Brown, vulnerabilitatea „nu este slăbiciune. Ba dimpotrivă, vulnerabilitatea este în strânsă legătură cu a avea curaj, este chiar forma cea mai pură de curaj. Ca să găsim drumul spre noi înșine, este important să înțelegem cum funcționăm și să învățăm empatia.” Cică este antidotul rușinii. Îmi pare că zice bine de tot.

Cu toții facem, unii doar nu recunoaștem, ne este rușine.

Avem senzația că „dacă nu se știe, e ca și cum nu s-ar fi întâmplat”. Câtă lipsă de asumare. Asta ne indică gradul de ipocrizie pe care l-a atins ființa umană. Și uite-așa ne scapă din vedere faptul că singura persoană pe care o păcălim este propria persoană.

Cel mai comun regret pe patul de moarte al oamenilor este că nu au avut curajul să trăiască cu adevărat viața pentru ei, și nu viața pe care o așteptau alții de la ei.

Ring a bell?!

Urmat de „Îmi doresc să nu fi lucrat atât de mult”, „Îmi doresc să fi avut curajul să îmi exprim sentimentele”, „Îmi doresc să fi păstrat legătura cu prietenii mei” și „Îmi doresc să mă fi lăsat să fiu fericit”.

Te invit să fii mai mult, n-o să mai ai timp să și pari.

Publicat pe

3 lucruri care îi îmbătrânesc prima dată femeii

Nu, nu sunt geanta, pantofii și bărbatul. Sau nu în ordinea asta.

Dincolo de preconceptele societății și a mentalității cu care am crescut acasă, cum apreciez tinerețea unei femei? După energie, naturalețe și…piele.

Consider că energia unei femei vine din sursa interioară nemărginită de care se îngrijește zi de zi. Vine din toate lucrurile mărunte pe care le oferi și pe care, la un moment dat, le primești înapoi, chiar și sub altă formă. Vine din lucrurile pe care le faci din și cu plăcere. Si, mai ales, energia vine din bucuria de a-ți îndeplini visurile, oricât de puerile, imposibile sau greu de atins ar fi. Primul pas și cel mai important este să te apuci să faci efectiv ceva pentru ele.

Naturalețea unei femei vine din simplitatea gesturilor. Legătura strânsă cu propria persoană, cu copilul din tine face totul să fie mai ușor și mai simplu, fără a te limita în vreun fel. În cele din urmă, să fii autentică în vorbă și faptă este forma supremă de naturalețe.

Nu în ultimul rând, pielea unei femei este un factor determinant în măsurarea tinereții. Cred că arătăm fix precum stilul de viață pe care îl avem, exteriorul fiind o oglindă a ceea ce se petrece în interior. Chinezii, de exemplu, au realizat chiar harta feței care reflectă bolile cu care se confruntă corpul uman.  Așadar, dincolo de felul în care îți hrănești corpul din interior, el are nevoie de ajutorul tău și din exterior.

Trage aer în piept și așază-te confortabil în … pielea ta

Pielea este cel mai mare organ al corpului uman și are o suprafață medie totală la adult de 2 metri pătrați. Ea asigură percepția senzorială și schimburile de substanțe dintre mediul intern și mediul înconjurător.  Astfel că, zona care interacționează cel mai mult cu exteriorul este cea a mâinilor. Acesta este primul lucru care îmbătrânește. Nu poți să oprești procesul de îmbătrânire, însă poți să te îngrjești de felul în care acesta se desfășoară în timp.

Cel de-al doilea lucru care îmbătrânește femeii este zona decolteului și gâtul. Este o zonă a cărei piele este mult mai subțire, are mai puțin țesut adipos și glande sebacee, prin urmare tinde să fie mai uscată (precum și mâinile).

Și, ceea ce te-ai fi așteptat să fie primul, este de fapt al treilea lucru care îmbătrânește femeii, anume pielea feței. Aici avem, de asemenea, zona ochilor ce are pielea foarte subțire și este cea mai sensibilă căci are puține glande sebacee active.

Oferă-i pielii tale ce are nevoie și te va încânta cu strălucirea ei

Ceea ce poți face pentru o îngrijire de bază este să alegi un produs ce conține patru ingrediente necesare pielii pentru o mai bună funcționare si păstrare:

  1. Factorul de protecție SPF mineral – este esențial pentru a preveni apariția timpurie a liniilor fine și a ridurilor, oferă protecție atât împotriva radiațiilor UVA, cât și împotriva celor UVB. Acesta nu are potențial alergic și începe să acționeze imediat după aplicare, spre deosebire de factorul de protecție chimic care devine eficient abia după 20 de minute de la aplicare.
  2. Antioxidanți– sunt esențiali pentru sănătatea pielii căci opresc procesul de oxidare neutralizând radicalii liberi formați la nivelul ei. În tot acest proces de neutralizare, până și antioxidanții suferă din cauza oxidării. Din acest motiv, organismul tău are nevoie de o alimentare continuă cu antioxidanți. Aici avem exemplul clasic al feliei de măr lăsată în aer liber ce prinde o nuanță maronie din cauza procesului de oxidare. În cazul în care aplici suc de lămâie și abia apoi o lași în aer liber, nuanța maronie nu va mai apărea datorită antioxidanților din sucul de lămâie. Același lucru se întâmplă și în cazul celulelor corpului tău.
  3. Retinolul– penetrează stratul superior al pielii până la straturile de elastină și colagen și accelerează procesul de regenerare celulară și totodată stimulează producția celulară și contribuie la uniformizarea texturii pielii.
  4. Agenții de hidratare – cu cât nivelul de hidratare al pieleii este mai ridicat, cu atât sunt mai mici șansele de îmbătrânire prematură.

Încă un lucru pe care îl mai poți face pentru pielea ta este să o îngrijești corespunzător vârstei.  Și cum fiecare vreme are etapa ei, între 20 și 30 de ani, fii atentă să o cureți, hidratezi și să o protejezi de razele solare. Între 30 și 40 de ani, crema hidratantă devine insuficientă și apare necesitatea unei creme superhidratante și nutritive. Între 40 și 50 de ani, producția de colagen și elastină nu mai este suficientă, iar necesarul are nevoie să fie suplimentat prin creme de îngrijire (creme antirid sau cu efect de lifting). Peste 50 de ani, ciclul reînoirii celulare are un ritm scăzut, iar durata crește la 38-40 de zile, așadar folosește creme antiaging ce stimulează regenerarea celulară. Dacă ceva funcționează, nu schimba prea des ingredientul.

Un studiu realizat de cercetătorii de la New York University’s School of Medicine, al cărui autor este profesorul Neil Theise, a arătat descoperirea unui organ ce ar putea fi cel mai mare. Acesta poartă denumirea de “interstițiu” și este un fluid aflat imediat sub suprafața pielii, înconjurând arterele și venele. El căptușește țesutul fibros dintre mușchi, precum și tractul digestiv, plămânii și sistemul urinar. Pentru studiu, au fost folosite probele prelevate de la 13 pacienți supuși intervențiilor chirurgicale pancreatice. Pielea, care reprezintă aproximativ 16% din masa corporală, este considerată a fi cel mai mare organ. În ceea ce privește interstițiul, estimarea este de 20% din volumul corpului (la un adul tânăr este echivalentul a 10 litri), de aici și ideea a celui mai mare organ al corpului uman.

Nu stiu cât de adevărată este această informație, dar este totuși un lucru interesant. Dincolo de tot ceea ce auzi sau vezi, trece prin propriul filtru și rămâi deschisă la nou.

Doar îndrăznește să fii tu!