Unul dintre cele mai controversate subiecte în ceea ce privește copilul este „bebelușul în brațe”. Fiecare are cel puțin o părere despre asta. Mai ales cei care nu au copii.
Atunci când întreb de ce așa și nu altfel, cel mai des întâlnit răspuns este „Pentru că se învață în brațe și nu o să mai poți face nimic altceva” sau „Îl răsfeți astfel și o să ceară tot timpul în brațe”. Ca și cum aceste mici creaturi ar încerca deja să te manipuleze. Nimic mai fals. Asta o învață de la noi, părinții, dar aici este altă discuție.
Altfel, puține sunt persoanele care se întreabă ce înseamnă de fapt acest „răsfăț” și despre ce este vorba real în spatele acestui tip de comportament. Multora, în schimb, le scapă din vedere că, de cele mai multe ori, „mai binele este dușmanul binelui”. De ce ? Pentru că păstrezi o comoditate pe termen scurt ce are consecințe negative pe termen lung. Și ceea ce majoritatea numește răsfăț este în realitate o nevoie de atenție și afecțiune.
Personal, mi-am ținut bebelușul în brațe foarte mult (chiar dacă ajunsesem să îmi simt brațele ca făcând parte din alt corp). În primul rând pentru că mi-a fost necesar pentru a mă putea deplasa să fac ce aveam nevoie. În al doilea rând, simțeam nevoia să mă conectez cu copilul – în special în prima săptămână cu bebelușul acasă. Am auzit din toate direcțiile că o să-mi învăț așa copilul și că ulterior o să îmi fie greu. Greu să fac ce? Probabil orice. Ce crezi că s-a întâmplat? Absolut nimic. În plus, copilul nu cere constant în brațe, ci doar atunci când are o nevoie. Și se întâmplă de departe rar raportat la ce așteptam eu.
Așadar, cercetează, testează și apoi crede.

De ce ținem bebelușul în brațe?
Ca multe alte lucruri din viață, orice avantaj are și dezavantajele lui. Motivele pentru care ținem bebelușul în brațe sunt multiple și variază de la un părinte la altul.
Cu toate acestea, mamele care își țin bebelușul în brate înțeleg că, în ansamblu, avantajele sunt mai multe, de departe mai importante și pe termen lung.
Astfel că, pe de o parte, sunt părinți care aleg să facă asta pentru că le este mult mai comod așa, în ansamblu.
Pe de altă parte, unii părinți nu se gândesc la aspectele precizate mai sus și aleg să își țină copilul în brațe ca o manifestare firească și constantă a afecțiunii. Și orice altceva nu mai contează.
Dincolo de toate acestea, cred că cel mai important este să faci așa cum simți. Așadar, ascultă-te și ai încredere în ceea ce îți spune instinctul. Părerile celorlalți nu contează.
L-am ținut și încă îl mai țin în brațe. Mi-e drag să îl simt lipit de mine și agățat de gâtul meu. Îmi iubesc copilul. Nu cred că îl transform în vreun fel dacă îi arăt sau îmi arată asta cu fiecare ocazie. Mă gândesc cu groază la acel moment în care va deveni puber și va renunța la a-și mai arăta afecțiunea.
Ionuț, tatăl unui băiețel de 6 ani
Care este semnificația acestui gest?

Dacă citești acest articol, înțeleg că îți este teamă că vei crește un copil „alintat” dacă îl vei ține în brațe ori de câte ori își dorește (a se citi că are nevoie).
Să începem cu începutul și cel mai important aspect: bebelușul, timp de nouă luni de zile, a fost ținut „în brațe” constant, hrănit în brațe, purtat peste tot, mângâiat, a fost îngrijit astfel. Prin urmare, aceasta este forma de viață pe care el o recunoaște – contactul fizic neîntrerupt (în special cu mama lui) – și care îl face să se simtă în siguranță.
Din momentul în care iese din mediul intrauterin, absolut totul este nou pentru el. În afară de lucrurile mai sus menționate.
În clipa în care bebelușul cere să îl iei în brațe, el îți spune de fapt că are o nevoie. În plus, de fiecare dată când îl ții în brațe el se simte ca atunci când era în burtică, adică în siguranță.
Dar care sunt cele trei nevoie psihologice de bază ale unui bebeluș?
Conform teroriei autodeterminării, care stă la baza metodologiei de parenting a expertului Urania Cremene, fiecare dintre noi, copil sau adult, are trei nevoi psihologice de bază: nevoia de conectare, de competență și nevoia de control.
Așadar, să îți ții bebelușul în brațe atunci când îți cere asta, înseamnă, înainte de orice, să îi acoperi o nevoie de bază.
De unde vine asocierea dintre „bebelușul în brațe” și „copil alintat”?

Pe vremea bunicilor noștri, să ții copilul în brațe mai mereu, mai ales în primii ani de viață, era un lucru greu de îndeplinit. De ce? Pentru că astfel munca ar fi fost întreruptă, ceea ce nu era o tocmai o opțiune. Așa că timpul în care bebelușul era ținut în brațe era prea scurt pentru a-i acoperi nevoile principale.
Și atunci era firesc ca bebelușul să plângă (să ceară ce are nevoie) atunci când era lăsat jos.
Beneficii descoperite în cadrul unor studii făcute de americani și japonezi
Fiindcă subiectul este unul foarte controversat, te invit să ne informăm asupra lui și să vedem ce spun cei avizați despre asta, conform unui studiu făcut la un spital pediatric din Ohio, S.U.A, unde au fost examinați 125 de bebeluși atât prematuri, cât și născuți la termen.
Rezultatul studiului a fost următorul: atingerea bebelușului în primele ore și zile din viață este esențială. Bebelușii prematuri au fost mai puțin receptivi la atingerile ușoare primite față de cei născuți la termen. Iar bebelușii prematuri care fuseseră supuși și unor intervenții medicale dureroase erau mai afectați.

Ce au propus cercetătorii? Toți nou-născuții să fie ținuți în brațe, să existe contactul piele pe piele, cât mai des și cât mai mult – în cazul prematurilor s-a descoperit că bebelușii vor trece astfel mai ușor peste traumele suferite la naștere.
Unul dintre coordonatorii studiului, dr. Nathalie Maitre, susține că „contactul piele pe piele este, pur și simplu, vital în cazul bebelușilor. În special în primele zile de viață.”
Totodată, în cadrul studiului publicat în revista iScience, făcut de un grup de șase cercetători japonezi, a fost analizat comportamentul mai multor bebeluși care au fost ținuți în brațe de către părinți și de câțiva străini.
Studiul a arătat că în cazul bebelușilor mai mici de patru luni, aceștia au avut o presiune adecvată în timp ce erau ținuți în brațe, lucru care i-a ajutat să își regleze ritmul cardiac. În cazul bebelușilor mai mari de patru luni, studiul a arătat că aceștia s-au relaxat foarte mult atunci când au fost ținuți în brațe de părinți, iar tensiunea arterială și ritmul cardiac au scăzut.
Concluzia studiului? Până și bebelușii foarte mici percep ținutul în brațe ca pe o dovadă de protecție, siguranță și se simt iubiți, ocrotiți și relaxați atunci când sunt în brațele unuia dintre cei doi părinți.

În schimb, atunci când au fost ținuți în brațe de străini, nu s-au văzut aceleași efecte. Astfel, concluzia cercetătorilor a fost că micuții sunt capabili să își recunoască părinții și că se simt în siguranță doar în brațele lor. Atunci când sunt ținuți în brațe de cineva pe care nu l-au mai văzut sau a cărui voce nu a auzit-o din viața intrauterină, nu numai că nu îi ajută să se relaxeze, însă poate fi un factor de stres pentru ei.
O altă concluzie a studiului? Atunci când părinții își țin copiii în brațe, aceștia trăiesc o stare similară cu cea a bebelușilor, adică schimbul de energie se face în ambele sensuri. Iar în cazul micuților, îmbrățișările mai au un rol important, anume că îi învață timpuriu despre relațiile interumane și despre conectare.
Până când li se formează stilurile de atașament, bebelușii au nevoie să știe că atunci când plâng sau se simt singuri, cineva este acolo pentru ei, să îi țină în brațe și să le ofere alinare.
Beneficiile lui „bebelușul în brațe”
1/ Își reglează temperatura corpului;
2/ I se reglează bătăile inimii;
3/ I se îmbunătățeste comportamentul neurologic al bebelușului;
4/ Ajută la construirea și întărirea relației de atașament dintre mamă și micuț;
5/ Ajută la dezvoltarea creierului bebelușului;
6/ Reglează respirația copilului;
7/ Îi ajută pe părinți să aibă o mai mare încredere în abilitățile lor de îngrijire;
8/ Îmbunătățește lactația;
9/ Reduce riscul mortalității infantile.
Ce se întâmplă atunci când nu ții bebelușul în brațe în primele luni de viață?

Așa cum povesteam mai sus, el are o nevoie esențială. Iar dacă nu îi acoperim această nevoie cel puțin în primele luni de viață, există efecte atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu:
1/ stagnarea dezvoltării fizice (înălțime și greutate mai mici, oxigenare scăzută a creierului etc.);
2/ stagnarea dezvoltării psihice (este mai anxios, introvertit, mai neîncrezător în forțele proprii, un IQ mai mic față de copiii care au fost ținuți des în brațe atunci când au fost bebeluși sau față de cei care nu au fost lăsați să plângă ăentru perioade lungi de timp etc).
În loc de încheiere
Draga mea, nimeni nu știe să fie o mamă mai bună pentru puiul tău decât tine. Ascultă-ți instinctul atunci când bebelușul îți cere să îl iei în brațe, astfel încât nu o să mai ai nevoie de confirmări din exterior. Pur și simplu, o să știi pentru că o să simți asta, e în gena ta ca femeie (mamă) să ai grijă.
Dincolo de asta, copilul o să îți spună singur ce nevoi are, tu doar trebuie să fii atentă la el.
Observă-l, acordă-i atenție, urmărește la ce stimuli răspunde, când și cum, cu multă, foarte multă răbdare. Nimic pe lumea asta nu o să-i acopere nevoile unui bebeluș mai bine decât mama lui. Ai încredere în tine!
